18 March 2009

Pe cărări de munte - Hășmaș


Inspirat dintr-un articol din ultimul număr al IIC, visam la o tură în Hășmaș. Am mai întrebat în stânga și-n dreapta și am aflat cateva detalii despre traseu si condițiile de cazare la "Cabana Piatra Singuratică". Mai rămanea de stabilit în care WE mergem. Doar că pe toate posturile TV auzeam la METEO doar despre coduri, înzapeziri, viscol etc. Pe site-urile meteo aceeași situatie. Sabin, colegul de tură cam dă din colț în colț da' până la urmă îl conving să urcăm în WE 14-15 martie. Între timp, se hotarăște și Iustina să vină.
Sâmbătă dimineață pe la 5, pe o ploaie mărunta, îl luăm pe Sabin din fața blocului si pe la 5.20 ieșim din Iași. Urmează un drum de 4 ore și ceva până in Bălan, la poalele Hășmașului.
În jurul orei 10 parcăm mașina lângă Biserica Catolica din centrul orașului și ne echipăm pentru urcare. Chiar de aici pornește traseul BA (Bandă Albastră) spre cabană.
Traseul șerpuiește lejer pe printre case până la o bifurcație unde sunt amplasate câteva panouri informative precum și primul marcaj BA pe care evident că noi nu-l observăm și continuăm pe drumul forestier. Bine ca nu ne grăbeam... Dupa vreo 10 minute ni se pare cam ciudat că nu apare marcajul si ne gândim să-l intrebăm pe nenea care făcea jogging pe lânga noi daca nu cumva umblăm lelea. Ne întoarcem din drum si reluam traseul de la panourile informative. Urcăm destul de abrupt prin pădure pe petece de zăpadă și gheață, iar mușchii noștri, atrofiați de prea mult stat pe scaun la birou, se revoltă. Panta se mai domolește și începem să urcăm chiar pe muchia dealului, prin pădure. Traseu destul de lejer.
Nu suntem singuri. Depășim în curând un grup de vreo 7-8 baieti și fete, viitori vecini de cameră la cabană.
Urcăm încet dar sigur și la un moment dat ajungem la un punct de belvedere creat prin buna-voința purtătorilor de drujbe. Ninge ușor și plafonul de nori e destul de jos. Și totuși putem vedea peretele Hășmașului Mic.


Continuăm prin pădure prin zăpada din ce în ce mai mare. Marcajele sunt destul de vizibile. La fel și urmele celor care au urcat înaintea noastră.
După aproape 2 ore ajungem la izvorul despre care citisem in Munții Noștri. Alimentăm :) și pornim mai departe. Elanul ni se taie destul de brusc după ce incepem sa urcăm prin pădure, iar când ajungem la luminișul dinaintea cabanei suntem destul de extenuați. Mama ei de muncă de birou... Ultimul urcuș prin luminiș ne ia vreo 15 minute. Zăpada e mare si ne afundăm destul de ușor.


In fine... ajungem la "cabană". De afara arată destul de ok. Inăuntru se schimbă treaba. Cabanierul, un tip foarte de treaba, ne conduce în vastele apartamente și, fiind primii ajunși, avem luxul de a ne alege locurile de dormit (paturi nu pot să le spun).


Tavanul stă să cadă, soba nu dă pic de căldură deși ceva lemne trosnesc în ea. Nu ne plângem. Avem unde să ne întindem oasele la noapte. Sacii de dormit ne vor proteja de frig.


Ne instalăm rapid si profităm de apariția soarelui sa facem câteva fotografii prin jurul cabanei. Hotărâm să luam masa de prânz și eventual să încercăm să ajungem pe Hășmașul (Hăghimașul) Mare.


Din păcate vremea se strică, începe să ningă destul de puternic, iar vizibilitatea scade destul de mult. Decât să orbecăim pe ceață prin pădure preferăm să ne băgăm în sacii de dormit să ne încălzim puțin.
Se pare că eram destul de obosit. M-am trezit când soarele deja apunea. Am înteles că s-au făcut eforturi pentru a fi trezit. Eu nu-mi amintesc nimica... Spre rușinea mea între timp Sabin fusese după lemne cu niște colegi de cameră și le și spărsese. Bun băiat Sabin ăsta :)
Am ieșit din nou cu aparatul foto la gât să imortalizez apusul. Și ca să îmbin utilul cu plăcutul am hotărât că ar fi cazul să mergem să luăm apă de la izvor. Din păcate izvorul era înghețat bocnă. Pietrele cu care am încercat să spargem gheața au cedat ”psihic” la impact așa că am rămas la varianta cu topitul zăpezii. Ne-am dat duși cu greu în cabană... era superb afară.
Seara a trecut greu pe întuneric :) Supă și ceai din zăpadă topită pe primus în oală de împrumut că pe a mea (cumpărată special pentru ieșirea asta :P) o uitasem acasă. Ceva povești la lumina frontalei si gata: se rupe filmul din nou.
Mă trezesc spre dimineață pe la 7.30. Sabin si Iustina deja făcuseră cateva ture de cabană. Mă echipez cat pot de repede și ies și eu la poze. O vreme SUPERBĂ. Când începe vântul să bată mai cu putere ne retragem și noi la micul dejun după care ne strângem bagajele. Ideea Hășmașului Mare înca nu dispăruse complet din mintea mea. Și totuși, în jurul prânzului trebuia să fim jos în Bălan. Trebuia să ajungem în Iași până la lăsarea serii.


Până la urmă Hășmașul Mare pare imposibil de făcut în perioada de timp disponibilă. Sabin vrea să vadă Ceahlăul așa că după ce primim câteva indicații prețioase de la cabanier pornim pe traseul marcat BR (Banda Roșie) spre Hășmaș. Coborâm puțin prin pădure printr-o zăpadă pufoasă care parcă te îmbie să faci tumbe până jos sau măcar pe turul pantalonilor să te dai :)
Ieșim din pădure și ne abatem de la traseu spre dreapta urcând ușor pe un mic platou. De aici priveliștea ne taie răsuflarea. Eu unu parcă am intrat în priză. Fac poze la orice și peste tot :)

Ceahlău cel dorit de Sabin e în nori. Doar baza lui se vede estompată de distanță.

Ne aflăm în dosul Pietrei Singuratice. Zările sunt deschise în trei direcții. Și ce zări... Dacă muntele și natura sunt un drog, eu mă declar dependent. La asemenea peisaje toate grijile și problemele cotidiene dispar ca prin farmec. Absolut nimic nu mai contează înafara faptului că sunt acolo și incerc să mă bucur cât mai mult de MUNTE.
Din pacate orice lucru bun sau frumos are și un sfârșit. Ne facem curaj și pornim spre cabană. Ne luăm rămas-bun de la cabanier și pornim vitejește la vale. Eram deja în întârziere.
Parcă e mai ușor la coborâre :) Zăpada afânată de data asta ne ajută. Ajungem foarte repede la izvor. Cand să plecăm ne întâlnim cu un mic grup care tocmai urca. Unul dintre ei mi se pare foarte cunoscut dar nu știu de unde. Am aflat mai târziu că și el avea aceeași senzație. Era Feri Teglas pe care îl cunoscusem de pe Alpinet și cu foarte multă vreme în urmă am schimbat vreo două vorbe într-o trecere de-a mea prin Cluj. Ei au reușit să ajungă pe Hășmaș, nu ca noi...
Am ajuns foarte repede jos la masina. Când coboram în mintea mea încolțise o idee: ce-ar fi să iesim din Bălan pe la fosta exploatare minieră spre lacul de acumulare de la izvoarele Oltului și să ne continuăm drumul spre Gheorgheni pe forestier pe la Peștera Șugău? Nimeni nu se opune propunerii mele așa că după ce ne schimbăm în haine uscate și curate :D pornim spre baraj. Întrebăm un localnic ce nu prea vorbea românește cum e drumul și ne răspunde e destul de bun. Îl credem pe cuvânt :) Evident că în foarte scurt timp începe slalomul uriaș printre gropile la fel de uriașe. Dupa câteva minute pe drumul pavat pe alocuri ne intâlnim cu vecinii noștri de la cabană care coborâseră pe alt traseu (Triunghi Roșu). În curând drumul devine acoperit cu zăpada și gheață, și cum eu uitasem lanțurile acasă, am hotărât să mergem doar până pe malul lacului de acumulare.
Zis și făcut. Am parcat Loganul pe marginea drumului și am luat-o la picior până pe un platou imens unde probabil vara e plin de grataragii. De aici se vedea peretele imens al Hășmașului Mare. Extraordinar de frumoasă priveliște! Cu greu m-au convins Iustina, Sabin și vântul foarte foarte rece să ne întoarcem la mașină :)


Și de aici 4 ore de condus până la Iași despre care nu are rost să povestesc. Doar că am avut vizibilitate foarte buna și cred, nu sunt sigur, că am văzut și Călimanii acoperiți de zapadă. Și în Cheile Bicazului am avut vreme frumoasă și am mers cât am putut de încet ca să pot admira priveliștea.
Și-am ajuns în Iași, între blocuri și betoane...
Și deja visez la urmatoarea ieșire pe munte. Nu contează unde. Munte să fie!
Și-am bifat și Hășmașul pe lista munților mei de suflet. Oricând m-aș întoarce să-l simt sub bocanc. E un munte cu o altitudine maximă destul de redusă dar cu priveliști extraordinare.
În încheiere nu pot decât sî vă urez să aveți parte de aceleași sentimente de bucurie pe care le-am încercat eu prin Hășmaș!